Un monument care, cu 100 de ani în urmă, era un simplu morman de pietre
  • 06
  • 11

Probabil că cea mai mare diferența între trecut și prezent, păstrând albumul lui Kurt Hielscher drept principal reper, este Tropaeum Traiani, un monument triumfal construit de romani în cinstea împăratului roman Traian în Adamclisi, județul Constanța. Cu un veac în urmă, mausoleul era un simplu morman de pietre, așa cum ne arată fotograful german în cadrul surprins cine știe în ce secundă, în briza altui anotimp. L-am regăsit acum, la sfârșit de octombrie, când liniștea îndeamnă la reflecție, iar frunzele căzute lasă loc unei priveliști care îți taie răsuflarea: construcția, albă și semeață, se vede în toată splendoarea ei. Cu o lance țuguiată către cer, cilindrul de beton înfășurat în solzi și trepte circulare este doar o carapace binefăcătoare pentru adevărata comoară: în interior se află monumentul orginal, aflat în conservare, în așteptarea vremurilor mai bune în care știința îi va găsi leac pentru boala pe care i-a șubrezit coloana în cam două mii de ani de istorie. Mausoleul de la Adamclisi nu este singur. Vin turiștii, în continuu, iscodesc, se inspiră, cercetează, își imaginează. E un loc care se păstrează minunat, pentru că e un loc în care vin numai cei chemați.

 Vestitul Tropaeum Traiani, unul dintre cele mai importante monumente pe care romanii le-au ridicat pe teritoriul actualei Românii, a fost construit între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor din anul 102 d.Hr. Ne putem imagina că a fost o bătălie crâncenă, în cursul căreia au murit aproape 4000 de legionari, soldați ale căror nume se spune că erau, la origini, dăltuite în pereții monumentului. Într-un altar funerar cu trei ziduri concentrice se pare că a fost înmormântat și comandantul roman de pe atunci (praefectus castrorum), un bărbat care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102 asupra vitejilor daci. Nu prea se știe cum arăta la început mausoleul, deși mulți au încercat să-și imagineze, reconstituind, cu răbdare, indicii rămase intact până în ziua de azi. Nici când s-a prăbușit nu se știe. Anumiți cercetători ar spune că această construcție s-a dărâmat, cel mai probabil, pe vremea lui Mircea cel Brătrân sau, în orice caz, că în prioada aceea sigur nu mai era în picioare. Din ce cauză? Și acesta este un mister. Poate cutremure puternice, poate ploi și vânturi, poate anii care și-au pus povara, poate puțin din toate. 

 

Mai apoi, exact la fel cum s-a întâmplat și în cazul Colloseum-ului, oamenii din satele vecine au luat din monumentul prăbușit tot ceea ce li s-a părut folositor, caramizi, lespezi, arcade. Mult mai târziu, prin anii ‘70, a început o mare vânătoare pentru recuperarea acestor piese inestimabile. Convinși de importanța acestui monument, experții, la inițiativa unora ca Vasile Pârvan sau Grigore Tocilescu, au început cercetările pentru reconstituirea acestei comori. Mai apoi, comuniștii au scanat minuțios teritoriul pe rază 40 de kilometri pentru a găsi piesele lipsă. Încă se păstrează unele lespezi scobite, cât să devină adăpătoare de oi, din lotul componentelor recuperate prin anii ‘70. Monumentul a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine, fiind declarat în prezent monument istoric, cu codul CT-I-s-A-02567. Inaugurarea noii construcții a avut loc în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenței Principatelor Române.

 Ceea ce publicul nu știe, este că în interior, pentru viitoare cercetări, se păstrează, inactă, movila pe care a văzut-o Kurt Hielscher în urmă cu 100 de ani. Cu autorizații speciale, mai ales în momentele în care apar echipamente de investigații de ultimă generație, se poate intra la monumentul din interior, care este atent supravegheat, în condiții de temperatură constantă și, mai ales, cu o umezeală constantă. Sunt unii care vorbesc și despre un posibil tezaur, gândind că romanii întotdeauna onorau zeii îngropând monezi în pământ. Iar aici au murit peste 4000 de legionari….

Comments (0)

Leave a reply

Should you ever have a question, please dont hesitate to send a message or reach out on our social media.

More News
  • 9 nov. 2018
  • 0
“Bunicul așa ne zicea, să nu plecăm niciodată din sat. Și să nu facem niciodată politică. Avea el treaba asta, că ei au fost ciobani...
  • 24 oct. 2018
  • 0
50 de mini-documentare prezintă România de astăzi, cu minunatele ei comunități și cu priveliști unice, alese respectând o hartă de demult, de la “formații sălbatice...
  • 31 oct. 2018
  • 0
Dorim să punem trecutul și prezentul față în față. Cum arată locurile fotografiate de Kurt Hielscher acum? Cum s-au schimbat în cursul celor 100 de...