Mistere la vechea bisericuță din Curtișoara
Biserica veche de la Curtișoara are o poveste. O poveste ciudată, în urma căreia a rămas ani buni singură și stingheră, în liniștea unui sat pierdut pe undeva, pe terasele Oltului, în locul în care valurile își amintesc într-o doară de o mică prelungire a Câmpiei Române, anume Câmpia Boianului. A fost ridicată pe la 1820, când o boieroaică a cumpărat Cula Cornoiu din Curtișoara și și-a dorit, după obiceiul locului, să aibă propria biserică chiar lângă casă. Vechile ziduri ascund amintiri. Poate prea multe. Păstrează fresce remarcabile prin simplitatea lor primitivă și o tindă în stilul construcțiilor bisericești mici din această regiune, scria, cu un veac în urmă, Kurt Hielscher. Privind atent cadrul surprins de fotograful german cu un veac în urmă, am zărit două cruci subțiri pierdute în iarbă, semn al unei vremi în care oamenii aprindeau aici lumânări și tot aici îi lăsau în pază pe cei duși. Au trecut de atunci două veacuri. Am găsit-o, acum, pustie, cu povești misterioase înghițite de pereții crăpați, alături de sfinți cuminți care, între timp, și-au pierdut vederea. De altfel, bisericuța a fost părăsită în urma unor întâmplări ciudate, despre care oamenii încă mai vorbesc în șoaptă, pe la răspântii. Se spune că, pe lângă biserică, trăiau cândva vrăjitoare, care, pentru farmece puternice, au nevoie de un ingredient puternic, anume ochi de sfinți culești dintr-o biserică. Îi scrijelești de pe ziduri, îi pui într-o cutiuță și îl duci la vrăjitoare, iar blestemul tău capătă atunci o forță fatală. Așa se zice prin părțile locului. Mai din povești vechi, mai din cele de acum. Nici boieroaica din vremuri n-a scăpat de cumplita soartă. Îi regăsim chipul și pe fresce, tot cu ochii scrijeliți. De bună seamă că vrăjitoarea nu a făcut diferență între sfinți și ctitori și au cules tot ce au putut.
Dar mica bisericuță a avut de înfruntat, prin timp, multe povești, și iată că stă, cu demnitate, în picioare. Cula Cornoiu, turnul de apă și terenul au fost cumpărate, în anul 1927, de la familia Cornoiu de Constantin Neamțu, guvernatorul Băncii Naționale de la Craiova. S-au schimbat timpurile, iar în anul 1945, proprietarul a fugit în Franța de teama regimului comunist. Era o vreme încă și mai aspră, iar micii bisericuțe i s-a căutat un rost rațional. Nu a fost prea bună ca grajd al IAS. Era prea mică, muncitorii nu aveau loc, iar oile stăteau înghesuite. Doar că i s-au adus și mai multe pagube înainte de a fi lăsată în plata Domnului, uitată la marginea satului. Abia prin 1997 și-au amintit de ea. Se spune că, în momentul în care au început să muncească la amenjarea cât de câț de cât a bisericii, până în buza pridvorului erau crescuți copaci, micul lăcaș era ca într-o junglă, vegetația aproape că o înghițise. Apoi, angajații au făcut o miriște și s-a făcut lumină.
Începând de prin 1968, la marginea satului Curtișoara, s-a mutat Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, care i-a oferit și vechii biserici adăpost, îngrijire și ceva vecini din vremea ei. Muzeul în aer liber adună acum monumente de arhitectură și tehnică populară din Gorj. Pe lângă cula Cornoiu (secolul al XVIII-lea) au fost aduse și remontate aici biserica din zid Sf. Ioan Botezătorul (1820), construcții țărănești din lemn, case, pivnițe, pătule, instalații tehnice populare din secolele XVIII – XIX, mobilier țărănesc, piese de port, țesături, unelte, ceramică, crestături în lemn. Cea mai veche casă expusă, ridicată cu peste 200 de ani în urmă, este Casa Popii Udriște, din satul Olari, care datează din 1802. Muzeul expune și două biserici: mica noastră bisericuță, prima o ctitorie a Bălașei Cornoiu de la 1821 – cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Cea de-a doua a doua îi aparține familiei Tătărescu și a fost strămutată în anul 2002 de la Poiana Rovinari. Alături de ele, a fost adusă și fântâna Sfinților Arhangheli (1896).
În jurul satului Curtișoara, poveștile stau să fie spuse. Peste Olt, în fața Curtișoarei, se ridica, pe locul de azi a Enoșeștilor, vechea cetate militară de la Arcidava. Tot în această zonă au fost găsite ziduri de curte, aparținând secolelor al XV-lea și al XVI-lea, și o inscripție chirilică de pe vremea lui Matei Basarab. În satul Cătunul de sus există schitul Dobrotinet, cu hramul “Întâmpinarea Domnului”, zidit la mijlocul secolului al XVII-lea – atestare făcută de fresca ce reprezintă chipul lui Matei Basarab.
Comments (0)
Leave a reply