La imaginile mele…
  • 24
  • 10

“Am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspe în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia sau Țările Nordice.
În ajunul călătoriei mele, un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare:
“De ce să pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?”
Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară! Pe mine, însă, tema mă ispitea. Poate că aparatul meu va ști să descopere frumuseți ascunse. Totuși, din când în când aveam îndoieli. Sufletul acestei țări mi se va deschide oare? Oare lucrul meu îmi va fi drag ca în alte țări ale Europei, unde în fiecare zi, în fiecare săptămână, plăcerea mea de vânător devenea tot mai mult o patimă în dorul de a descoperi mereu ceva nou, de a pătrunde cât mai adânc în ființa poporului?
Am pornit liniștit la drum. Și de data asta mă întovărășeau, ca întotdeauna, devotatele și îndelung încercatele Zeiss-Ikon, cu obiectivele Zeiss și excelentul material de filme al Agfei.
Am străbătut, în anii 1931 și 1932, țara până în cele mai îndepărtate colțuri, parcurgând singur peste 25.000 de kilometric în automobile, și nu întotdeauna pe șosele confortabile.
Aceasta anevoioasa lucrare mi-a fost simțitor ușurată de sprijinul generos al guvernului, care pretutindenea mi-a netezit drumul.
Tuturor acelora cari m-au ajutat cu atâta prietenie le exprim cele mai vii mulțumiri, și îndeosebi interpreților, cari m-au însoțit și pentru cari nici eu, nici fanatismul meu de lucru n-a fost întotdeauna ușor de suportatș căci devenisem mai fanatic decât oricând.
Așteptările mele au fost cu mult întrecute. Aproape în fiecare zi aveam surprise noui.
Ce priveliști! Formații sălbatice de munte în Carpați. văi fermecătoare printre plăcuțe și prietenoase coline ardelenești. Larga Dunăre cu strâmtoarea ei stâncoasă la Porțile de Fier și nemărginita zare a Deltei sale; lagunele și Coasta de Argint la Marea strălucitoare. Stepele Dobrogei și șesurile fertile ale Munteniei.
Ce simț al formelor în clădiri! Colibe simple de lut și case țărănești cu porți de lemn bogat crestate. Grădini și palate într-adevăr regești. Biserici ortodoxe cu fresce exterioare și cu altare în întregime poleite. Cetățui mânăstirești cu ziduri puternice. Gingașe bisericuțe cu acoperișuri foarte ascuțite și, în Transilvania, masive și numeroase biserici fortificate germane, unice în lume.
Și am văzut poporul, în unele ținuturi, într-o împestrițată conviețuire, cu graiuri și obiceiuri felurite. L-am văzut, l-am auzit și am învățat să-l iubesc. Cu cât un sat e mai singuratic, cu atât mai nealterat este tipul rasei și cu atât mai nobile trăsăturile. Portul popular, încă păstrat, m-a fermecat cu bogăția, cu diversitatea lui și cu vioiciunea culorilor sale.
Cu câtă dragoste, cu cât simțământ artistic înnăscut își împodobesc țăranii casele și mormintele lor. Crucile din cimitire, dela fântâni sau de pe drumuri, sunt semnele adâncei și naivei lor sensibilități.
In fiecare zi și în fiecare săptămână țara îmi era mai dragă. Firea deschisă și prietenoasă a locuitorilor din satele românești mi-a mers la inimă.
Studiul istoriei neliniștite și pline de lupte a țării m-a ajutat să înțeleg poporul care și-a vrut unirea după sângele și graiul său.
Întâlnirea cu sașii, cu spiritual lor de solidaritate și cu tradiționalismul lor nealterat german, cu înalta lor cultură și profunda lor religiozitate m-a umplut de o mândră bucurie și de certitudinea rolului lor ca factor de cultură pe pământul pe care se află.
Toată această autentică și străveche noblețe care m-a bucurat am cules-o în peste 5000 de fotografii, dintre care, din nefericire, doar 304 sunt publicate în această carte.
Dar, pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări binecuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului; praful civilizației care înăbușe orice viață plină de coloare. Unele sate au fost învăluite. Norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și coloarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni. Așa își pierde, treptat, un popor artistic străvechia sa înfățișare.
De aceea am dat în acetse fotografii atâta importanță vieții populare în dauna peisagiului.
Mi se pare că aș putea salva astfel, prin cartea mea, pentru timpurile viitoare, ceea ce încet și continuu e sortit pieirii.
Fie ca o soartă prielnică să păstreze încă mult timp poporul acestor munți, văi și câmpii, în frumusețea și spontaneitatea sa”
Kurt Hielscher

Comments (0)

Leave a reply

Should you ever have a question, please dont hesitate to send a message or reach out on our social media.

More News
  • 29 nov. 2018
  • 0
Impunătoare ca o catedrală și stranie în singurătatea în care a fost uitată acum, biserica din Fântâna Albă, fotografiată cândva de Hielscher, era cândva mândria...
  • 2 nov. 2018
  • 0
Mistere la vechea bisericuță din Curtișoara Biserica veche de la Curtișoara are o poveste. O poveste ciudată, în urma căreia a rămas ani buni singură...
  • 6 nov. 2018
  • 0
Probabil că cea mai mare diferența între trecut și prezent, păstrând albumul lui Kurt Hielscher drept principal reper, este Tropaeum Traiani, un monument triumfal construit...