În cei aproape 100 de ani care s-au scurs de la fotografiile lui Hielscher, aproape toate locurile s-au schimbat, unele chiar dramatic. Și totuși, am descoperit cu uimire un loc unde timpul a stat, practic, pe loc. Acest colț de rai are un nume pământean: Mănăstirea Horezu.
Mânăstirea Hurezi, în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Clădită între 1689 – 1705 de Voevodul Constantin Brâncoveanu, spre a-I sluji drept necropolă, rost pe care mânăstirea nu l-a putut îndeplini, Brâncoveanu fiind decapitat, în 1714, la Stambul. Frescele mânăstirii sunt printre cele mai frumoase din țară. Tablourile arată bogate ornamente din piatră ale scării și ale cerdacului chiliilor. În spate se află o frescă a ctitorilor bisericii, întâiul din stânga fiind însuși Brâncoveanu. În primul plan, un mormânt domnesc.