Ionel Fernic și-a pierdut viața într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani. Pasager al unui zbor pe ruta Varșovia-București-Salonic (compania poloneză LOT), Fernic și-a pierdut viața alături de toți ceilalți pasageri, din cauze necunoscute, avionul prăbușindu-se în pădurea de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, județul Suceava. Rămășițele lui Ionel Fernic au fost incinerate la Crematoriul bucureștean; la eveniment au participat prieteni și colaboratori din lumea muzicii și aviatori care, fie i-au cântat piesele mai îndrăgite, fie l-au omagiat printr-o demonstrație de zbor deasupra Bucureștiului.
Ioan Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător. Figurează în evidențele piloților români de turism și sport; tot atunci se arată interesat de parașutism. Fernic execută primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa. Va trebui să renunțe la parașutism din pricina unui accident la o aterizare. Este numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți; va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.
„L-am cunoscut într-o zi a anului 1937 pe un aerodrom din București, unde a aterizat cu avionul său pentru o mică revizie. În carlinga din față avea legată în chingi o chitară.
Când l-am întrebat ce-i cu chitara acolo, mi-a răspuns că «nu-i chitară, ci este iubita lui, care îl însoțește pretutindeni.» Socotindu-i zisele o mică și nevinovată nebunie, am râs și i-am acceptat ca bun răspunsul, deoarece noi, aviatorii acelor vremuri, aveam fiecare nebuniile noastre. Altfel n-am fi putut zbura cu aripile legate cu sârmă și proptite cu bandaje și atele din scânduri de gard atunci când o întâmplare nefericită făcea să ne ciobim la câte o aterizare forțată de vreun teren necunoscut.”
