Impunătoare ca o catedrală și stranie în singurătatea în care a fost uitată acum, biserica din Fântâna Albă, fotografiată cândva de Hielscher, era cândva mândria acestor locuri, colorată și semeață, construită pe banii comerciantului moscovit Ovsyannikov Olexandr cu granit și piatră aduse de la Moscova. Se spune că a costat mai bine de 500.000 de ruble de aur și că de planurile ei s-a îngrijit un faimos arhitect vienez al vremii. Ca o veritabilă cetate, această biserică a ținut piept unui război mare, un război spiritual care avea să o transforme în Mitropolie. Urcată pe un deal molcom, de numai vreo 500 de metri, Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” (Uspenia) din Fântâna Albă a fost ridicată de staroverii ucraineni, respectiv rușii care nu acceptaseră reformele bisericești și care doreau să-și păstreze vechea lege a credinței. Nu au acceptat niciun compromis, nici măcar atunci când aveau să fie forțați să-și părăsească eleganta lor fortăreață pentru a se refugia în România, în Moldova și Dobrogea, unde au întemeiat Cultul creştin de rit vechi sau Biserica lipovenească. Tradiția lor a fost dusă mereu și mereu mai departe, până în ziua de azi, când mitropolitul rușilor staroveri de la Brăila poartă încă denumirea de Arhiepiscop de Fântâna Albă și Mitropolit al tuturor tuturor creștinilor de rit vechi din lume. 

Cândva parte din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei, satul Fântâna Albă a devenit parte a României, în Plasa Siretului a județului Rădăuți, după Unirea Bucovinei cu țara, la 28 noiembrie 1918. După 20 de ani, istoria avea să mai răscolească o dată destinul acestor locuri. Trupele Armatei Sovietice și-au făcut apariția în Fântâna Albă la 30 iunie 1940, după semnarea a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), care avea să depărteze Bucovina de Nord de România. Istoria spune că mitropolitul rușilor staroveri era grav bolnav la vremea aceea, dar a fost nevoit să părăsească aceste locuri și să se mute la Brăila. În urma lui, autoritățile sovietice au desființat mânăstirea de călugări, obiectele de cult au fost confiscate, iar călugării împrăștiați. Astăzi, imensa biserică este pustie, părăsită, purtând cu ea o tristețe adâncă, copleșitoare. Satul este acum aproape părăsit. “Oamenii au plecat, nu mai există enoriași. Această biserică poartă cu ea un soi de tristețe care m-a marcat. Este drept că eu sunt mai sensibil. Pietrele nu s-au schimbat. Locul, însă, sigur are altă identitate acum. Mai degrabă ai impresia că s-a schimbat componența oxigenului. E alt aer în locurile acelea”, spune Igor Cobileanski. De altfel, orașul însuși păstrează amintirea sumbră al unui Paște însângerat. Satul, care este la doar câteva sute de kilometri de frontiera cu România, păstrează amintirea tragediei din 1941, când au fost uciși oameni. Nu se știe câți. Poate mii. 

Am descoperit groapa comună în care au fost cândva aruncați de-a valma cei 3000 de români împușcați pentru că doreau să traverseze frontiera. Sunt istorii cutremurătoare din vremea în care o Bucovină ocupată căuta scăpare. Istoria spune că satele românești s-au agitat și au vrut să fugă în România, să nu rămână în Uniunea Sovietică. S-au adunat pe atunci oamenii, din sat în sat, până când s-a format o coloană imensă, unii zic ce erau 8000 de români, alții că 6000. Ce mai contează câți au fost… Arhivele Uniunii Sovietice consemnezaă doar vreo 20. La frontieră i-a întâmpinat un pluton de politiști amestecați cu graniceri și i-au măcelărit. Iar în două-trei zile erau îngropați cu toții la marginea pădurii. Locul există încă și este marcat cu un obelisc și o cruce. Nu e modest. Monumentul este mare, dar nu scrie nicăieri că aici au fost măcelăriți românii care au dorit să scape, ci este dedicat bucovinenilor care au avut de suferit în urma regimului comunist. În orașele din regiune nu mai sunt români, dar satele sunt pline. Lucrurile se schimbă și acolo, a trecut mult timp, multe s-au uitat, cei tineri nu mai vorbesc deloc românește. 

Începând din anul 1991, satul Fântâna Albă face parte din raionul Adâncata al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, majoritatea locuitorilor o formau rușii-lipoveni (91,79%), iar numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 2 (0+2), adică 1,03% din populație