Despre bunicul meu, Kurt Hielscher…
  • 24
  • 10

Despre bunicul meu, Kurt Hielscher…

Fotografiile sale, spun cei care l-au cunoscut, sunt rezultatul unor nesfârșite perioade de așteptare. Pândea plin de răbdare până i îi trecea prin fața obiectivului scena potrivită, în lumina potrivită și avea inspirația să declanșeze în secunda potrivită. Admiratorii săi, care îl apreciau pentru grația și precizia cu care reușea să surprindă așa numita “lumină dreaptă”, îl numeau “licht binder” și îl considerau cel mai important fotograf al Europei de la francezul Louis Daguerre, inventatorul dagherotip-ului. Nu era numai un bun fotograf, ci și un extraordinar orator, oamenii îl iubeau, iar prelegerile sale, ținute în toată Europa, erau faimoase. Acest drum a început în Spania, cândva, chiar înainte de izbucnirea primului Război Mondial…
“Din păcate nu am amintiri personale legate de bunicul meu, Kurt Hielscher, deoarece eram foarte mic când a murit. Aveam doar câțiva ani în perioada în care el, ajuns la bătrânețe, s-a îmbolnăvit. Locuia într-un alt oraș, în Waldenburg, unde îl îngrijeau niște prieteni. În cele din urmă tot acolo s-a stins și a fost îngropat, în 1948”, spune nepotul fotografului german, Christian Hamann, profesor și inginer la Berlin. Nu a păstrat nimic de la bunicul său, nici albume, nici fotografii, nici notițe și nici faimoasele scrisori pe care fotograful le trimitea neobosit prietenilor săi. Acestea sunt, cu toate, prin arhive. Lui i-a rămas doar un portret, un tablou păstrat de mama, singurul de altfel și tocmai de aceea postat de Wikipedia la descrierea fotografului Kurt Hielscher. “Tabloul acesta, realizat în ulei, a stat, ani de-a rândul, agățat în camera mamei. Ajunsese la 90 de ani și încă spunea că ori de câte ori trece prin dreptul acestui tablou al tatălui ei și dă de privirea lui ascuțită, simte fără excepție un fior pe șira spinării”, spune Hamann. Din puțina moștenire rămasă, s-au mai adunat și câteva povești pe care le spun unchii și mătușile, anume că bunicul era extraordinar de inteligent, plăcut și agreabil, un om care știa să se adapteze ușor oricăror situații și să se facă simpatic oricăror oameni. Sunt doar câteva povești personale pe care Christian Hamann ar putea să le spună despre bunicul său, începând cu prima dintre legendarele călătorii ale acestuia, cea făcută în Spania în 1913-1918, în urma căreia a rezultat primul album din seria care i-a adus faima europeană și a consacrat conceptual pe care îl cunoaștem: natură, clădiri, viață populară.
Totul a început cu puțin înainte de începererea Primului Război Mondial, când Kurt Hielscher acceptase o slujbă temporară de profesor în Spania. “Pentru că, după începerea războiului nu i s-a mai permis să părăsească Spania, a decis să folosească timpul într-un fel care să-i facă plăcere, astfel încât a început să facă plimbări lungi, tot mai lungi, până când a mers pe jos mai bine de 45.000 de kilometri. Da, ați înțeles bine, a mers pe jos mai bine de 45.000 de kilometri, până în zone foarte îndepărtate ale Spaniei, întotdeauna purtând cu el prețioasele sale camere de fotografiat și oferindu-și astfel extraordinarul prilej de a descoperi Spania profundă“, spune Christian Hamann. Ca să mai câștige niște bani în timpul acestei călătorii, ținea din când în când prelegeri publice, în cadrul cărora organiza expoziții cu fotografiile sale surprinse în diverse sate și orașe. Treptat, faima sa devenise așa de mare, încât unii îl numeau chiar “cel mai cunoscut om din Spania”, renume care a ajuns, în cele din urmă, la urechile stăpânirii, iar Kurt Hielscher a fost invitat pentru o prezentare privată de Regele Spaniei, Alfonso XIII-lea. A fost un succes.
Impresionat de munca fotografului german, Regele Spaniei a decis să-l transforme în cavaler și i-a comandat, de data aceasta oficial, un album care să prezinte țara, cu frumusețile ei aspre și neștiute. La sfârșitul Primului Război Mondial, Kurt Hielscher, care renunțase între timp la munca sa de profesor în Germania, a revenit în Spania și și-a început munca de fotograf. Albumul de prezentare a Spaniei, publicat în 1922, îi este dedicat Regelui Alfonso XIII-lea, cu același adânc și respetuos omagiu. Acest volum a deschis o carieră care avea să-i aducă lui Hielschner totul și bani, și faimă,și prieteni. A publicat o serie legendară de albume de fotografie, a ținut prelegeri despre călătoriile sale. Fabuloasele sale poze, spun cei care l-au cunoscut, sunt rezultatul unor nesfârșite perioade de așteptare. Pândea plin de răbdare până i îi trecea prin fața obiectivului scena potrivită, în lumina potrivită și avea inspirația de a declanșa în secunda potrivită. Nu era numai un bun fotograf, ci și un extraordinar orator, oamenii îl iubeau, iar prelegerile sale erau faimoase. “Admiratorii săi, care îl apreciau pentru grația cu care știa să folosească așa numita “lumină dreaptă”, îl numeau “licht binder” și îl considerau cel mai important fotograf al Europei de la francezul Louis Daguerre, inventatorul dagherotip-ului”, spune nepotul fotografului german. Veniseră și banii. Potrivit unei anecdote pe care o spun rudele din când în când, un martor ocular se jură că l-a întâlnit pe Kurt Hielscher la recepția unui hotel cândva și că a auzit piovestea asta. Încercând să-și rezerve o cameră pentru o noapte, Kurt s-a lovit de răspunsul malițios al recepționerului: “Pentru tine nu mai avem!” Hei, – pare să fi fost răspunsul -, eu sunt Hielschner! Dacă nu-mi dai imediat cea mai bună cameră, jur că o să cumpăr întregul hotel numai ca să te pot concedia!
Wolfgang Henkel – la rândul său fotograf, dar amator -, a fost atât de impresionat de fotografiile lui Kurt Hielscher, încât a dorit să știe mai multe despre el și a început o minuțioasă muncă de cecetare. “Trebuie să știți că, pe lângă alte haruri, Kurt Hielscher era și un scriitor neobosit de epistole și vederi, pe care le trimitea fără încetare prietenilor săi, printre care Gerhard Hauptmann, Sven Hedin, Selma Lagerloeff, Boerries von Muenchhausen, Max Slevoigt sau Hans Thoma. Pe acestea le-a găsit Wolfgang Henkel în diverse arhive. Mi-a devenit prieten și, ca și în cazul proiectului dumneavoastră, și el a dorit să refacă unele dintre fotografii din ediția pentru Germania publicată de Hielschner. A avut chiar foarte mare succes cu una dintre aceste expoziții, vernisată cu titlul „Zeit-Sprung” și găzduită de primăria orașului Marburg, în 2014. Acesta era conceptul acelui proiect: fotografii vechi, expuse cu fotografii presentând aceleași locuri, surprinse în contemporan“, mai spune Christian Hamann.

Comments (0)

Leave a reply

Should you ever have a question, please dont hesitate to send a message or reach out on our social media.

More News
  • 24 oct. 2018
  • 0
50 de mini-documentare prezintă România de astăzi, cu minunatele ei comunități și cu priveliști unice, alese respectând o hartă de demult, de la “formații sălbatice...
  • 24 oct. 2018
  • 0
“Am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspe în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia sau Țările...
  • 16 nov. 2018
  • 2
Pe drumul ce trece prin Moldova spre Basarabia și Ucraina pare că s-au schimbat puține în ultima sută de ani. Deși mai ales pe acest...