FABULOSUL DRUM PARCURS PE URMELE FOTOGRAFULUI GERMAN KURT HIELSCHER PRIN ROMANIA ANILOR 1900

O echipă de artiști și documentariști s-a lăsat inspirată de o legendă veche de 100 de ani: fabulosul drum parcurs de fotograful german Kurt Hielscher prin România anilor 1900, o cercetare delicată și profundă care a dat Europei unul dintre cele mai prețioase albume ale timpului, considerat de cronicarii vremii cea mai frumoasă și mai elegantă carte tipărită pe Continent până atunci. Cu un emoționant cuvânt înainte semnat de Octavian Goga, la 1933 vedea lumina tiparului această carte prețioasă, care a devenit acum extrem de rară, un album care prezenta splendorile României, editat în condiții grafice extraordinare, respectând toate tehnicile de gravare a fotografiilor de înaltă calitate.
O carte veche, primul album publicat vreodată sub un concept care avea să capete mai târziu un nume, “Eterna și fascinanta Românie”, a fost editat la Leipzig, de F. A. Brockhaus, și îi este dedicat Majestății Sale Regelui Carol al II-lea al României, căruia autorii îi aduc un adânc și respectos omagiu: “România. Natură. Clădiri. Viață populară”. Găsit într-o bibliotecă o sută de ani mai târziu, vechiul album a inspirat o echipă de creație, începând chiar cu gândurile adunate într-o notiță introductivă de autor, fotograful german Kurt Hielscher: “Am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspe în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia sau Țările Nordice. În ajunul călătoriei mele, un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: “De ce să pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?” Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară! Pe mine, însă, tema mă ispitea. Poate că aparatul meu va ști să descopere frumuseți ascunse. Totuși, din când în când aveam îndoieli. Sufletul acestei țări mi se va deschide oare?”. O sută de ani mai târziu, încă se știu puține despre România, despre schimbarea ei și, mai ales, despre imaginarul schimbării. Cum s-a maturizat, oare, “sufletul acestei țări” între timp? Cum s-au transformat, până astăzi, vreme de o sută de ani, locurile și comunitățile care l-au inspirat cândva pe Hielscher?
Kurt Hielscher a călătorit 2500 de kilometri printr-o țară în vreme de reconstrucție, după ce războiul se dezlănțuise “ca o furtună cotropitoare asupra omenirii”. “Pe urma lui”, spune Octavian Goga în prefața pe care a scris-o pentru vechiul album, “continentul, transformat dintr-o casă mortuară într-o casă de sănătate, se sbuciuma copleșit de teorii și formule, fără să-și găsească locul”.
Folosind hărți vechi de o sută de ani, profesioniști în cinematografie, artă fotografică, design digital, literatură, alături de istorici și documentariști pornesc într-o călătorie prin România de astăzi. “O călătorie de 100 de ani”, proiect inițiat de “Fundația Domeniul Otetelișanu”, este o cercetare, din perspectiva multiplelor limbaje de expresie contemporane, care pornește de la fabulosul drum parcurs de fotograful german Kurt Hielscher prin România aflată în reconstrucție după Primul Război Mondial. Păstrând plăcerea de vânător evocată cu o sută de ani în urmă, trei echipe de filmare și-au propus să înțeleagă importanța contemporană a acestui album. Artiști din diverse domenii și-au luat ca reper călătoria lui Hielscher pentru a evalua, într-un limbaj actual, România de astăzi. Urmând această hartă, documentarea se va realiza în toate regiunile din România, Sudul Basarabiei (Ucraina), Cadrilater (Bulgaria) și Republica Moldova. Pasionat de arta sa și fascinat de subiectul pe care îl avea în cercetare, fotograful german Kurt Hielscher a călătorit vreme de un an prin România, răstimp în care a făcut mai bine de 5000 de fotografii care surprind peisaje, colțuri semnificative din orașe sau sate, un amplu reportaj, delicat și profund, care vorbește despre cultura vechii Românii și despre viața oamenilor dintr-o Românie Mare.
Kurt Hielscher a cercetat amănunțit o țară, cale de 25.000 km, în încercarea de a-i surprinde esența, identitatea și sufletul profund. A ales 304 de imagini, cele mai frumoase din setul realizat în munca de cercetare, prezentând lumii România și valorile sale identitare. Toate imaginile incluse în acest album – tipărite alături de explicații în engleză, germană, franceză și română -, ne spune editorul, au fost luate de autor cu un echipament de fotografiere performant. Această viziune răspunde unor teme majore de cercetare, de la România tradițiilor și a patrimoniului cultural, la România multiculturală, unitară și emblematică. Vom merge pe urmele sale pentru a găsi sufletul României de acum!

Comments (0)

Leave a reply

Should you ever have a question, please dont hesitate to send a message or reach out on our social media.

More News
  • 6 nov. 2018
  • 0
Probabil că cea mai mare diferența între trecut și prezent, păstrând albumul lui Kurt Hielscher drept principal reper, este Tropaeum Traiani, un monument triumfal construit...
  • 24 oct. 2018
  • 0
Despre bunicul meu, Kurt Hielscher… Fotografiile sale, spun cei care l-au cunoscut, sunt rezultatul unor nesfârșite perioade de așteptare. Pândea plin de răbdare până i...
  • 9 nov. 2018
  • 0
“Bunicul așa ne zicea, să nu plecăm niciodată din sat. Și să nu facem niciodată politică. Avea el treaba asta, că ei au fost ciobani...